Maratonul Via Transilvanica ~ 2024

24 aug 2024 (sâm) Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, Romania

Formular de înregistrare Maraton

Detalii înregistrare

Declaratie pe proprie raspundere

DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Declar pe propria răspundere că sunt apt din punct de vedere medical pentru a participa la competiții de alergare de anduranță, înot de anduranță, respectiv ciclism montan de anduranță.

Înțeleg ce reprezintă participarea la o astfel de competiție, al cărei traseu implică drumuri forestiere, poteci turistice marcate, poteci nemarcate (care vor fi semnalizate de organizatori), trafic rutier, câini, animale sălbatice, turme de animale și alte pericole.

Prin prezența la competiția Via Transilvanica 2024 nu voi cere despăgubiri organizatorilor pentru nici un incident sau accident petrecut în timpul competiției sportive sau în timpul altor activități conexe competiției din data de 24 august 2024.

Declar că am citit și voi respecta Regulamentul competiției aflat pe site-ul https://maraton.viatransilvanica.com/regulament/. Cunoașterea Regulamentului este obligatorie, iar prin participarea la acest eveniment, participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor acestuia, precum și oricăror legi în vigoare aplicabile.

Punem un foarte mare accent pe respectarea vieții private și suntem exigenți cu respectarea regulilor de prelucrare a datelor cu caracter personal în mediul online. Scopul colectării datelor personale este pentru a putea lua legătura cu dumneavoastră înaintea competiției, pe parcursul ei și pentru a vă informa despre diverse proiecte pe care le derulăm.

Conform noului Regulament pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal ce a intrat în vigoare pe 25 mai 2018, vă reamintim că aveți următoarele drepturi de: informare, acces, rectificare și intervenție asupra datelor, de a nu fi supus(ă) unei decizii individuale, de a obține restricționarea prelucrării și portabilitatea datelor, de a vă opune prelucrării și a solicita ștergerea datelor personale care vă privesc, dar și dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe mijloace automatizate.

Păstrăm datele dumneavoastră cu caracter personal pentru o perioadă de 3 ani. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteți adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată la adresa maraton@viatransilvanica.com. De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiției. Conform legislației din România, minorii trebuie monitorizați în folosirea instrumentelor de plată și utilizarea datelor personale sau cu caracter personal de către părinți sau tutori legali. Asociația Tășuleasa Social nu poate fi făcută răspunzătoare pentru situații în care minorii sunt angajați în operațiuni de utilizarea a site-ului fără acordul părinților sau tutorilor legali.

Citeste termenii pana la final pentru a exprima acordul